Uncategorized
Wildberry bags – un concept “dulce” și în același timp special

Wildberry bags – un concept “dulce” și în același timp special

Am făcut cunoștință cu Alexandra în interviul în care vă prezentam colegii mei, pentru ca ulterior să dau de pagina ei de Instagram, în care ea își vinde creațiile fashion-iste – gențile din lemn marca Wildberry. Nu aș avea suficiente cuvinte să îmi exprim entuziasmul și să vă pot explica și vouă cât de minunate sunt, așa că vă las cu rapsunsurile Alexandrei și imaginile care vor grăi cu siguranță 😊

R.I: În primul interviu în care am reușit să te cunoaștem, am aflat despre tine că “de când te știi îți place să creezi”. Recent, am descoperit una din paginile tale de Instagram “Wildberrybag” și recunosc că am rămas fascinată de simplitatea dar în același timp complexitatea genților pe care le realizezi. Evident, rămânând cu o mare dorință de a avea în posesia mea o astfel de geantă 😊 Spune-mi, te rog, care este povestea lor? De când și cum a început realizarea acestor genți atât de deosebite?

A.S.: Capitolul cu gențile a început în urma unei excursii în Grecia, acum vreo 4-5 ani, când am descoperit ce minunății se pot face din lemn, într-un micuț atelier prin Nafplio. Spre rușinea mea abia atunci am aflat că există genți din lemn. Mi-am cumpărat una ca suvenir, fără însă niciun gând de a produce așa ceva. Mama, știind că am o înclinație către handmade, mi-a sugerat să încerc și eu (“Hai mamă, că poți și tu să faci așa ceva, uite ce frumos!”). Am fost sceptică inițial, mi se părea destul de greu de lucrat cu lemnul. Totuși ideea de a încerca nu m-a părăsit și în câteva luni am început să caut materiale. Altă peripeție, căci grosimea lemnului trebuia să aibă maxim 1 cm, ideal chiar 0.8, or cine e disponibil să îți lucreze lemnul atât de subțire? Prea multe încercări și erori m-au făcut să îmi pun economiile într-o mașină de rindeluit.

R.I.: A doua întrebare care îmi vine cumva natural ar fi de unde “Wildberrybag”? Cum ai ales acest nume și ce semnificație are?

A.S: Wildberry a venit cumva natural. Mai aveam experiența cu Vintigerie, cealaltă pagină de care mă ocup. E palpitant să alegi un nume care să îți reprezinte brandul, și după aceste experiențe am ajuns la concluzia că primul nume la care te gândești poate să fie de fapt cel mai potrivit. Wildberry pentru mine exprimă ceva “dulce” și în același timp special, “fistichiu”, ieșit din tipar, în ton, de altfel, cu produsele. Am scormonit bineînțeles și alte idei, am cumpărat chiar și domeniu cu un alt nume, însă tot la Wildberry m-am întors. De asemenea, WoodenBags by WildBerry sună aproape “predestinat”.

Processed with VSCO with preset

R.I.: Care a fost primul tău gând sau mai bine spus “motivația” care te-a făcut să dai naștere acestui brand?

A.S.: După ce am încercat să lucrez mai multe genți și mi-am dat seama că pot face asta, am vrut să aibă un nume și o formă. Ceva colorat, la propriu și la figurat, care să măși reprezinte și să îmi aducă și mie, și sper și altora, încântare.

R.I.: De ce lemn și de ce forme geometrice?

A.S.: Cel mai important avantaj al lemnului în cazul de față este acela că îmi permite să dau o anumită structură genții, structură care la o geantă din piele este dată în mare parte de un carton. Dincolo de asta, lemnul poate să aibă mici imperfecțiuni, ca nodurile de exemplu, sau urmele de rășină, care pentru mine nu pot fi decât un plus estetic. Eu folosesc lemn de conifere, fiind mai moale și mai ușor de prelucrat. Când lucrezi cu lemnul, geometrizarea e cam prima metodă de lucru în lipsa unui sistem de curbare și cam singura, când nu sculptezi direct în buturugă. Așa că am îmbinat utilul cu plăcutul și am realizat o colecție minimalistă, accesibilă, pastelată.

R.I.: Cum arată o schiță a unei astfel de genți? Care este traiectoria de la idee la schiță și mai apoi la produsul finit?

A.S.: Totul pornește de la creion. Pun pe hârtie ideea născocită și în măsura în care este și realizabilă, îi găsesc dimensiunile potrivite. De obicei decupez forma și o testez efectiv, suprapunând obiecte de uz. Când găsesc dimensiunea potrivită, o aștern din nou pe hârtie, cu toate specificațiile, și aia rămâne sfântă. Apoi, transfer forma finală pe placa de lemn, cu teul lângă mine, unde de asemenea sunt necesare calcule pentru a risipi cât mai puțin material. Încerc să reciclez toate bucățile de lemn rămase, pe care le pot folosi apoi pentru mânere și nu numai.

R.I.: Cât este de greu să realizezi o astfel de geantă? Cât timp îți ia?

A.S.: Faptul că am niște etape bine stabilite mă ajută să mă organizez și să nu pierd timpul. Etapele diferă ușor în funcție de forma genții. Cel mai ușor de lucrat sunt formele in unghiuri drepte, căci nu mai necesită măsurare, reglare și șlefuire ca să faci laturile “să se pupe”. Pe scurt asamblez, finisez, finisez, mai finisez încă o dată, vopsesc, atașez figurinele din lemn dacă este cazul, lăcuiesc, fixez capetele curelei. E mai productiv să lucrez mai multe genți odată, căci etapa vopsirii necesită minim o zi de uscare, timp în care mă pot ocupa de asamblarea/finisarea altei genți. Folosesc vopseluri și lacuri water-resistant. Dacă nu apar erori, căci lemnul nu e atât de ușor de prelucrat, timpul de lucru este undeva la 3 zile pe geantă.

R.I.: Cum îți vin ideile pentru forme, culori? Ce anume te inspiră?

A.S.: Cel mai simplu este să mă gândesc la ceva ce eu aș purta și nu găsesc pe piață. Inspirația vine din absolut orice, cum am mai afirmat și în interviul anterior. Stabilesc culorile oarecum sinestezic, în funcție de ce îmi inspiră forma sau ce vreau să exprim în colecție. Pentru prima colecție am vrut neapărat pasteluri. Aveam în gând bomboanele fondante pe care le mâncam la Olănești când eram mică, a propos de inspirație și unde o pot găsi. De asemenea, am vrut să pun la dispoziție și varianta neutră, de negru, mai ușor de asortat și în același timp mai elegant.

R.I.: Cum simți că primesc oamenii genul ăsta de produse, într-o lume a creațiilor în masă?

A.S.: Simt că oamenii, deși impresionați, sunt poate ușor reticenți la ideea de lemn. Conceptul acesta nu are rolul de a înlocui rucsacul de zi cu zi, lejer și comod, în care ne aruncăm toată viața, dar poate lesne să înlocuiască elemente din fast-fashion, în care se simt originale “n” fete. Sunt niște produse deosebite, pentru momente în care vrei să ieși din cotidian, să pui cireașa pe tort. Mă raportez inclusiv la cât de special mă simt eu când le port. Și poate ăsta e cel mai mișto feedback.

R.I.: Care a fost cel mai fain feedback primit și care a fost cel mai neașteptat sau ciudat?

A.S.: Cred că din afară cel mai fain și încurajator feedback l-am primit înainte de a deschide oficial brandul, când lucram fără un nume și le postam pe pagina de vintage. Atunci lucram cot la cot cu sora mea, destul de haotic, nu sub formă de colecție. Am postat o geantă cu figurină banană de inspirație Warhol. Țin minte că au fost vreo 20 de cereri. Din păcate nu lucram în serie atunci și inclusiv acum mi-ar plăcea să lucrez numai unicate, însă e mai greu la început. Pot să spun că tot acesta a fost și cel mai neașteptat feedback, fiind prima geantă lucrată de mine.

R.I.: Ce planuri ai cu acest proiect pentru perioada următoare? 😊 Și nu în ultimul rând, unde te găsim în afară de pagina de Instagram?

A.S.: În primul rând îmi propun să explorez mai mult forma, către elemente curbate, care o să îmi permită să pun în aplicare idei care stau acum doar pe hârtie. Pentru că a fost și este în continuare un drum destul de plin, din care mai am multe de învățat, am umplut sute de pagini cu schițe de modele, iar unul dintre obiectivele mele este să le văd cândva pe toate materializate. De asemenea îmi doresc ca Wildberry să nu se limiteze la genți, ci să devină platforma pe care să vadă lumina și alte creații, care acum stau tot pe hârtie. Am planuri pentru rășină și ceramică, dar asta e tot ce pot spune acum. Baby steps. Varianta unui magazin fizic în acest stadiu nici nu ar fi rentabilă, însă am mai organizat apartament-saleuri în care gențile puteau fi văzute, la un pahar de limonadă. Dacă programul îmi permite sunt mai mult decât încântată de ochii curioși să le vadă. Până una-alta, ne vedem în continuare pe instagram @wildberrybag și pe http://www.wildberrybags.ro.