V-am mai oferit ocazia în trecut să faceţi cunoştinţă cu vocea poetică a acestui autor pe care am ales să vi-l aduc astăzi din nou în atenţie datorită unui volum absolut splendid de versuri pe care dumnealui l-a publicat de curând la Editura Hoffman. Cartea cu pricina se intitulează “Timpul din afara ceasurilor”, este împreunarea a patru secţiuni distincte (“Lumina ca singurătate”, “Ninsoarea se întorsese în cer”, “Fericirea din vecinătatea morţii” şi “Timpul din afara ceasurilor”), iar eu, citind-o, am simţit-o ca pe un maraton de frumuseţe filosofică.

Ceea ce reuşeşte să facă George Nina Elian cu fiecare poem conţinut în volum este să exfolieze însuşi sensul de bază al vieţii, înlăturând straturile de petale şi păstrând doar miezul lucrurilor. Poezia lui nu este o poezie veselă, nici nu e menită să înveselească mintea cititorului – este însă genul de poezie puternic îmbibată în sensuri. Unele dintre textele de aici ar putea aminti de haiku-ul japonez, prin scurtimea lor raportată la concentraţia de înţelesuri. Altele, dimpotrivă, sunt ca o revoltă împotriva reducerii la esenţă, dând la prima vedere impresia unei explozii de imagini, ca un Big Bang în căutarea limitelor universului. Indiferent de lungimea lor însă, fiecare text rezonează pe o coardă diferită din interiorul nostru, umplându-ne sufletul cu armonicele ideilor prezentate.

Mi-a fost foarte greu să aleg un poem pe care să vi-l prezint azi ca “mostră”, şi după ce am oscilat între câteva zeci de texte am decis în cele din urmă să citez chiar poemul care dă titlul volumului:

Timpul din afara ceasurilor

păsările paradisului

nu mai spuneau nimănui nimic

apele se retrăseseră se mai vedeau doar cerul albastru

sau verde sau alb

şi-un tablou destul de aproximativ

cu chitare viori o fată cu ochi de culoare incertă şi-un

soldat necunoscut mort departe de casă în timp

ce cânta în surdină:

“să-ţi doreşti a migra către străinele cetăţi

ale soarelui cu o inimă plină de praf

şi de veştede metalice frunze… iată

drumul tău: doar trecutul –

exerciţiu de scriere albă pe ziduri…”