Cezara Munteanu: “Când sala este plină ești cel mai fericit, pentru că știi că mesajul tău va atinge cât mai multe suflete”

Cezara Munteanu are 25 de ani și nu este de pe plaiurile bucureştene, vine direct din Botoșani. Cred că de aici i se trage pofta pentru viață pe care o emană prin toți porii. Întodeauna am fost omul care a spus că lucrurile bune apar când crezi în ele și la momentele potrivite. La fel apar și oamenii frumoși. Prin urmare, vă invit să o cunoasteți pe Cezara, așa cum am văzut-o eu, într-o seară de decembrie, când am primit invitație la spectacolul “Wanted” în regia lui Massimiliano Nugnes.

A. C.: – Bună, Cezara! Ma bucur să ne reîntâlnim, chiar dacă ne aflăm în online. Îți mulțumim că ai acceptat să ne povestești un pic despre tine. 🙂

Înainte de toate, ai putea să ne spui cine este pentru tine, Cezara Munteanu?

C. M.: – Pentru mine, Cezara Munteanu este o fetiță (zic fetiță pentru că mi-e greu să-mi asum rolul de “Adult”, nu mă simt om mare). Aceasta fetiță treptat descoperă mai multe despre lumea ce o înconjoară și se descoperă pe ea însăși. O ființă care se bucură de lucrurile mărunte și caută frumosul în tot. O fată care muncește de dimineața până seara fără să obosească pentru că face ce îi place. 

A. C.: – Acum o să îţi adresez o întrebare simplă și clasică: ce te-a făcut să îţi dai seama – și când – că vrei să studiezi actoria și să mergi pe teatru?

C. M.: – Din clasa întâi până în clasa a opta am făcut Liceul de Artă “Ştefan Luchian” din Botoșani, îmi plăcea să cânt la pian, dar ca un hobby, să învăț ce melodii îmi plăceau, nu ce mi se impunea. Astfel că în clasa  a noua am decis să merg la un liceu de Matematică, pentru ca îmi plăcea matematica foarte mult. M-am mutat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani la profil Mate-Info. Acest liceu avea o trupă de teatru coordonată de actrița Lenuș Teodora Moraru. Am început să merg la Trupa de teatru și îmi plăcea foarte mult. Până atunci eu nu mai avusesem tangențe cu teatrul, nu cunoșteam mari actori români, nu stiam mai nimic despre această lume. Mai fusesem pe scenă pentru că de pe la 3 ani şi până la liceu am avut mai multe trupe de dans cu care mergeam la festivaluri, aveam concerte cu pianul sau am avut o perioadă în care am cochetat cu muzica în calitate de solistă. Dar să joc pe scenă, să îmi asum un rol… nici nu știam pe vremea aceea ce înseamnă. Ne întâlneam în fiecare zi după liceu la trupa de teatru, făceam o grămadă de joculețe care îmi plăceau extrem de mult, mi-am făcut prieteni acolo, practic tot timpul liber mi-l petreceam la trupă. A venit și marea încercare, primul spectacol de teatru în care am jucat. De atunci pot să zic că m-am îndrăgostit de scenă și de ceea ce însemna actoria. Aveam atât de multă pasiune și plăcere pentru acest lucru, iubeam să stau ore în șir la repetiții, să lucrez la un personaj, să citesc piese de teatru, să văd spectacole de teatru cu mari actori. Tot ce era legat de lumea aceasta mă fascina și mă fascinează în continuare. Teatrul este acel ceva fără de care eu nu aș putea să trăiesc. În clasa a unsprezecea am lucrat la un spectacol tare drag mie, aveam rolul principal, Wendla în “Deșteptarea primăverii”, atunci pot spune că a fost momentul în care am știut că eu asta aveam să fac în viața. Să fiu actriță. Atunci când sunt pe scenă timpul și spațiul nu mai există, mă transpun în lumea personajului și abia la aplauze realizez că s-a terminat și am impresia că a trecut atât de repede, dar plec acasă cu o bucurie în suflet, că oamenii care ne-au văzut fie au râs, dacă spectacolul a fost de comedie, fie au înțeles ceva despre viață și tot așa. După ce am terminat Liceul am dat admiterea la UNATC I.L.Caragiale București. Am intrat, apoi am continuat cu masterul, şi iată că de aproximativ doi ani și jumătate sunt actriță cu „acte în regulă”.

A. C.: – Ai avut un model după care te-ai ghidat/inspirat?

C. M.: – Mărturisesc că nu am avut niciun model după care să mă ghidez. Mereu am mers pe instinctul meu, am avut ochii și urechile larg deschise și am absorbit toată informația care mi s-a dat. Am muncit mult, îmi plăcea să repet mereu la câte ceva. Chiar dacă îmi terminam treaba la clasă sau repetițiile cu colegii, eu mereu rămâneam în facultate și citeam o piesă de teatru, studiam un monolog sau îmi terorizam colegii să repete cu mine, eu eram acea colegă care voia mereu să repete. Îmi doream să fac asta pentru că la acel moment în viața mea doar asta era important și asta îmi făcea cea mai mare plăcere. Mama îmi spuneam mereu să mai iau câte o pauză și eu îi spuneam că dacă îmi schimb activitatea asta înseamnă că fac pauză.

A. C.: – Cum a fost pentru tine primul spectacol cu un public mai larg? Ce emoții te-au încercat?

C. M.: – Cu trupa de teatru din liceu, „Atelierul de Teatru” mergeam mereu la festivaluri, iar sălile de spectacol erau pline, pot spune că am avut public mare de la primul spectacol. Un public mare este o binecuvântare, atunci când sala este plină ești cel mai fericit, pentru că știi că mesajul tău va atinge cât mai multe suflete. Emoții am la fiecare spectacol, dar sunt emoții frumoase, constructive, însă trebuie să recunosc că înainte de o premieră sunt niște emoții aparte. Premiera unui spectacol nu se compară cu nicio altă reprezentație a aceluiași  spectacol. Atunci sunt niște sentimente deosebite pentru că pășești în necunoscut, nu știi cum va reacționa publicul la ceea ce faci tu. E ceva după care în momentul de față tânjesc.

A. C.: – Cât de greu este să dai viața unui personaj? Înaintezi ușor sau nu în descoperirea acestuia?

C. M.: – Hmmm, nu știu să zic despre cât este de greu pentru că atunci când faci ceva cu plăcere nu ți se pare greu. Ce știu e că e nevoie de răbdare, de multă răbdare, cercetare, atenție și tot așa. De fiecare data când lucrez la un personaj mă minunez și eu de acest proces, pentru că la fiecare lectură mai descoperi ceva, ceva ce știi că nu aveai cum să descoperi mai devreme deoarece fiecare informație are nevoie de timpul ei să se așeze. Eu compar foarte mult lucrul la un personaj cu studiul unei melodii pentru pian. Studezi partitura atât de mult, nu ai cum să scapi o alterație sau o notă că se simte imediat și nici nu poți memora mai repede de cât are nevoie creierul tău, dar intr-o zi, fără să îți dai seama acea melodie se imprimă în minte și suflet, iar mâna merge fără ca tu să te gândești la ce urmează, ce notă, ce pauză, ci pur și simplu merge înainte ca viața. Iar în momentul respectiv tu nu poți să te gândești în avans la ce ai de făcut, doar cânți și simți ce ai de făcut „aici și acum”! Exact așa cred că e și în actorie și așa lucrez eu. Cercetez personajul, mă gândesc la el, lucrez și vine o zi în care el își trăiește viața de la sine, în funcție de partitura pe care eu i-am scris-o în repetiții.

A. C.: – Dacă cineva ți-ar oferi posibilitatea să urci pe orice scenă din lume, care ar fi aceea și ce piesă ai interpreta?

C. M.: – Este foarte greu să aleg, pentru că îmi doresc să joc foarte multe. Ce pot să spun totuși este că iubesc teatrul clasic. Aș juca orice înseamnă Shakespeare, Cehov, chiar și teatrul antic. În același timp am gustat și din teatrul musical, chiar am avut ocazia să văd „Mamma Mia” pe Broadway, deci mi-ar plăcea să fiu și acolo. De fiecare dată când văd un spectacol bun, îmi doresc să fac parte din el. Cred că cel mai mult mi-aș dori să am ocazia să joc alături de actori mari de la care să am ce învăța, „să fur meserie”. Deci ar putea fi orice piesă, oriunde, dacă îl am pe Al Pacino partener de scenă nu cred că mai contează. 😀

A. C.: – Povestește-ne despre planurile tale în viitor, în contextul actual și unde te pot găsi cititorii nostri.

C. M.: – Viitorul este destul de incert pentru noi actorii, mai ales pentru ceea ce înseamnă un spectacol de teatru cu mulți spectatori. Nu știm când vom putea din nou să jucăm un spectacol și să bucurăm oamenii cu el. Dar bineînțeles că trebuie să ne adaptăm vremurilor și să fim creativi  în ce direcție se poate. Am de gând să citesc multe piese de teatru, chiar să lucrez la spectacole pentru ca atunci când vom avea voie să jucăm din nou să fim pregătiți. Între timp am început colaborarea cu televiziunea Metropola Tv si sunt gazda unei emisiuni acolo și asta mă bucură foarte mult, că intr-un fel sau altul ajung la spectatori și am ocazia să am în emisiune tot felul de artiști de la care am multe de învățat. Pentru că sunt o persoană care „nu are stare”, am inceput în pandemie un vlog de Cooking şi Traveling, mai mult de Cooking acum că e mai greu să călătorim. Chiar urmează să postez Christmas Edition pe canalul de youtube şi sunt extrem de încântată pentru că Iubeeeesc Crăciunul. Cititorii mă pot găsi pe toate rețelele de socializare, Instagram, Youtube, Facebook, Tiktok, unde încerc să le dau inspirație în materie de cooking, lifestyle şi mai ales artă. De asemenea, pe http://cezaramunteanu.com  am toată activitatea mea de actriță, vlogger și tot așa.

A. C.: – Încheiem cu o ultimă întrebare și un exercițiu de imaginație. Dacă cititorii Din dragoste pentru artă ar fi în fața ta acum, ce le-ai spune ca să vină la teatru?

C. M.: – Sunt convinsă că cititorii voștri sunt oameni care iubesc teatrul şi oricum mergeau la spectacole, dar ce le-aș spune eu ar fi să susțină tinerii actori și artiștii independenți şi să meargă la spectacolele noastre pentru că vor vedea prospețime, bucurie de joc, viață și entuziasm. Nimic nu se compară cu un spectacol de teatru bun, cu o felie de viață care se întâmplă în fața ochilor tăi, și sunt convinsă că și cititorii abia așteaptă să se redeschidă sălile de spectacol.

Pentru că sunt sigură că v-am trezit interesul, pe Cezara o puteți găsi şi aici:

Site: http://www.cezaramunteanu.com/en/

IG: https://www.instagram.com/cezaramunteanu/

Fb: https://www.facebook.com/c3zaraa