Tiana Badea: “Rugăciune suburbană” – fragmente

“Rugăciune suburbană” este al cincilea volum al Tianei Badea, o tânără poetă din Craiova despre care noi am mai avut ocazia să vă vorbim şi care pe parcursul ultimilor ani nu a încetat să ne încânte cu traiectoria lirică ascendentă plină de siguranţă şi imaginaţie. Volumul a apărut în 2020 la Editura Rafet, ca urmare a premiului câştigat de autoare în cadrul concursului “Radu Cârneci”, iar noi avem deosebita plăcere de a vă prezenta pe pagina noastră câteva texte selectate din acesta.

Viraje pariziene

Poezia asta nu are început,
doar un sfârșit (puțin derutat de la Jack)
și merge bolnavă în toate stațiile de metrou printre semnele de circulație …
Coincidența coincidențelor!
Toate frunzele și serenadele au făcut play-back
pe șoseaua principală.
Suntem chit acum!
Stau pe jos într-o cutie de cleștar…

Mi s-au desprins copcile inimii și am o grămadă
de biletele cu numele tău acolo.
Poeții inventează cuvinte și capcane pentru elefanți.
și trăiesc în garsoniera mea plină de viraje pariziene
cu instincte prăfuite…
În epicentrul trupului avem particule vinovat de banale…

Aruncă-mă în stadioane pline cu fete ca tine!
Pe mine scrie “Dulap de reciclat iubire”.
Nu sunt bun pentru toate ale tale
și mă hipnotizează dorința de a dezerta din mine însumi….
Nu te-am învățat pe de rost…
Nu știu ce carapace stelară porți în suflet
și nu mă lași să te aduc în mintea mea.

Nonconştient

Se întâmplă ceva!
Cred că privighetorile se modifică genetic; în vreun fel
se inspiră din Cartea Junglei.
Ce romantic este soarele azi!
Sunt în stare să merg îmbrăcată în roz la priveghiul tău.
Mi-este frică totuși…
Într-o altă ordine de idei picioarele mele
merg pe sticlă pictată nonconștient.

Se desfășoară o întreagă rapsodie lirică pe coastele tale
și o singură femeie care cântă cu baloane colorate în sânge.
Uite, de asta îmi era teamă!
Cine minte nu ajunge la capătul tunelului
și chiar dacă fumăm aceleași țigări,
desenul tău este mai bine conturat…

Iartă-mă!
N-am știut să scriu picături de rugăciune în formă de origami.
Hai să privim oamenii din mașini și să ne frângem toate mănușile!
N-am știut să-mi educ visele și îmi pare rău pentru rana din destin.

Astérix și Obélix

Noaptea în jurul meu înălță o umbrelă roșie,
aruncă în mine o nuanță neînregistrată, stelară,
acacia,
iar în pupilă am o valiză de nebuni
și se naște copilul cu zece neliniști.

Hai să ne facem soare pe casă!
Și până acolo să conducem o barcă neortodoxă.
Înainte să cântăm pe fundul Atlanticului o iubire înrăită, construită din vermilion.
Cu siguranță se vor revolta filmele cu monștri!
Când ne vom ține de mână, toate șuruburile sorții se vor pocăi,
iar apa se va transforma în amintiri acril-textil.
Indicatoarele nu ne duc la Arcul de Triumf.
Nu!
Îmi dictează cercurile o comoară
îmbrăcată în salamandre și flori.
Poate Astérix și Obélix ne vor conduce,
iar emoțiile mele se clatină pe podul templului.
Prezentăm deja o paranteză a figurii umane,
această biologie a timpului se deschide fix la pagina 11.
Titlul este ,,Pitagora vest”.
Poți să mă dărâmi dacă vrei, nu uita că am răbdarea acidulată și orice schiță vorbește despre mine.

Wolfblood

Strânge din dinți si aruncă o privire peste peisajul adolescentin.
Reality show!
Și fără copilărie povestea capătă un kitsch pictural, calculat la rece,
cu cinci ani înainte de China.

El, wolfblood al secretelor selfie
este stăpânul jocului „de-a sărutul”
și are în palmares o concluzie ce pozează pentru Victoria’s Secret.
Șocant!
Cum se desfășoară acest videoclip
cu sfori în șuvițe insulare și dezolante!
Dacă ar fi Eminescu transformat în liliac și primăvara mi-ar face cu ochiul în curte,
oare arta ce mă joacă pe degete ar mai fi artă?
Sau s-ar transforma evlavios în plastic,

o misiune necolorată,
o dragoste fără rimă sau vers terapeutic?

Love react

Sunt zidită în aripile unui porumbel fragil,
de mână cu un trandafir în vârstă,
grafician.
Toate avioanele de hârtie se ceartă de când s-a inventat circuitul electric.
Încă n-am încredere în țigara sinceră a salcâmului cu același nume
și nici în pana de curent a teatrului din rai
Și am continuat așa până când mi-a dat viața 25 de puncte,
sau până la lumina roșie a Franței…

Inima mea pe două roți capturează inconștient o baladă, exact ca la concertul fluturilor unde cântă dragostea în deschidere.
Numele meu ordonat se preface că nu s-a sinucis,
iar la orizont am curajul să scriu nunta ta cu cerneală persană.

O lume artificială mai respiră în insulele rupestre,
dar cel care a știut că viața joacă o farsă
a fost trădător.
Altă vocală nu există între cele două sicrie.
Poate o simplă pereche de coarne ce salivează după cel mai frumos cântec transformat în stil italian.

Am numărul tău de telefon de mult timp
și se spune că momentul potrivit pleacă mereu înainte de rugăciune,
își dezactivează trăirile apoi se deghizează într-o păpușă care plânge.
Așa că poți închide ușa.
Scara doi. apartamentul final
departe de jaful armat.
Se dezamorsează o poveste pe spatele meu,
lovereact.
și iar mă cuprinde poezia cu brațele orfane,
mulți ani…

Traficant de emoții

Imaginație de crocodil și cu toate astea ziua de 99 august este una oarecare.
Pentru că există animale de câmp, universul își prinde teama cu agrafe de la Prada.
Mă intitulez nemuritoare, traficantă de sentimente
și probabil o soră imună a Supernovelor.

Întrebam turiștii Domnului
dacă ne mai cheamă în vizită cu barca.
Sunt în stare să merg pe jos până la ușa iadului cu o scrisoare anonimă
și să întreb unde sunt monștrii cu cămașa în carouri.
Special pentru că ascultă muzică bună și se îmbracă cu lanțuri lejere…

Ține minte, Mamă!
Plec pentru că fericirea regizată de actorii emigranți, mă îmbracă în costum de balerină.

Înalț din mine o superstiție cu brățări bogate exact cum se vorbește la teatrul de păpuși…